Bethesda și id Software tocmai au lansat un nou update pentru versiunile de console ale popularului first person shooter DOOM, acesta adăugând suport pentru redarea jocului în rezoluție 4K pe modelele PlayStation 4 Pro și Xbox One X.
Evident, nu este vorba de rezoluție 3840×2160 nativă, fiind folosite tehnici de upscaling pentru a atinge 4K, însă rezultatele sunt net superioare edițiilor inițiale ale jocului pentru consolele „standard” PlayStation 4 și Xbox One (care foloseau rezoluții dinamice cu o medie de 1080p pe PS4, respectiv 1472×828 pe XB1).
Cu această ocazie, a fost lansat și un nou trailer 4K pentru DOOM, pe care îl puteți urmări mai sus, precum și o serie nouă de imagini de rezoluție înaltă, ce pot fi admirate în galeria de mai jos.
DOOM este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PC și Nintendo Switch.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER